Becali: „E foarte urât că Meme n-a intrat la meci, astea sunt răutățile lui Argăseală! O să îi dau ordin să nu mai facă așa ceva!”

Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica a dezvăluit, astăzi, pe blogul său că a dorit să
meargă la partida Stelei cu Brăneștiul, dar că nu a găsit
înțelegere din partea oficialilor roș-albaștri. Inițial, Argăseală
i-a promis invitații la lojă, pentru ca apoi, să îi transmită că nu
își mai poate onora promisiunea.

Fostul manager general al Stelei și al Unirii opinia, logic
dealtfel, că Gigi Becali nu l-ar fi dorit la meci, dar acest lucru
a fost demontat de patronul din Ghencea. Acesta a părut foarte
mirat că Stoica nu a primit acele invitații în măsura în care le-a
cerut și „aruncă pisica” în curtea lui Argăseală.

A solicitat Meme invitații la lojă și nu i s-au dat? E
foarte urât, este prima oară când aud lucrul acesta. Indiferent
ce-am avut eu cu Stoica, nu e posibil să nu îi dai o invitație la
meci. În primul rând el este un om de fotbal. Astea sunt răutățile
lui Vali Argăseală. Eu sunt un om iertător, nu mai am nimic cu
Mihai, ar însemna să țin dușmănie și eu nu sunt o astfel de
persoană. Astea sunt răutățile lui Vali, nu pot să le înțeleg, o să
îi dau ordin să îi dea invitații lui Mihai
„, a spus
Becali.â

Explicația lui
Argăseală

Ulterior, Gigi a intrat în direct la gsptv și a dezvăluit că a
discutat cu Valeriu Argăseală despre această problemă și că acesta
i-a povestit ce s-a întâmplat de fapt. „Am vorbit cu
Argăseală. I-am zis, băi, e Meme. Nu poți să nu-i dai bilet. Mi-a
spus că nu e adevărat. El îi promisese că îi dă la loja 17 și l-a
sunat să-i spună că nu mai poate să-i dea la loja aia. Îi dădea în
altă parte, dar MM i-a închis direct telefonul
„, a spus
Becali.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
Reacția lui Florin Prunea, după ce Dorinel Munteanu a spus ”nu am avut prieteni în Generația de Aur”
Reacția lui Florin Prunea, după ce Dorinel Munteanu a spus ”nu am avut prieteni în Generația de Aur”
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o…
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
România, sub Cod portocaliu de ploi. Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice
România, sub Cod portocaliu de ploi. Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Cât de frumoasă este femeia care l-a dat peste cap pe Mihai Leu: Nu știam cine e, dar am știut că va fi soția mea!
Cât de frumoasă este femeia care l-a dat peste cap pe Mihai Leu: Nu știam cine e, dar am știut…
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de 17 ani. Ce s-a întâmplat cu ea 7 zile mai târziu
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de…
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România în această toamnă. Cum dăm ceasurile
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România în această toamnă. Cum dăm ceasurile
O româncă de 42 de ani a fost ucisă
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă!  Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația fanilor
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația…
×